Villa Vinea (sau Castel Vinum, dacă citim literele mici de pe contraetichetă) este o cramă din satul Mica, Mikefalva sau Nickelsdorf, cum vă vine mai ușor, județul Mureș. Se află nu departe de Sighișoara și e fondată în 2006 – deși, evident, cultura viței de vie este multi-milenară și pe aceste plaiuri. Este o investiție austriacă, ceea ce nu este deloc deplasat în contextul Transilvaniei imperiale sau al contribuției pentru viticultura noastră a coloniștilor germanici, cum ar fi sașii, chiar de la începutul consolidării statale din perioada medievală. De altfel, crama a fost proiectata să amintească de turnurile din satele Transilvaniei. Villa Vinea exploatează aproximativ 70 de hectare, plantate preponderent cu soiuri albe, foarte potrivite podgoriei Târnave, cu sol preponderent argilos, cu nisipuri și roci, acoperite cu un strat de humus.
Vinurile sunt de regulă produsul unei cooperări între oenologul italian Celestino Lucin și concetățeanul nostru Mihály Dénes. Aș paria că Dénes vine de la comuna Daneș, care nu e foarte departe, în același județ. Comuna care se poate lăuda cu ceva destul de important, și anume că este locul din care a emers un strugure foarte plăcut papilelor românilor de pretudindeni: Dănășană (Dănășeană, Dăneșană sau Dunășană). Nu sună cunoscut? No, bine, să-i zicem pe numele cu care a fost botezată ulterior, în 1928, la Expoziția Națională de Vinuri și Fructe de la București, unde a fost prezentat în premieră, în onoarea regelui, sub denumirea de… Fetească Regală. Probabil aș pierde pariul, însă merită pentru mica istorie de mai sus, este? În fond, știu sigur că soiul favorit al lui Mihály Dénes este Feteasca regală! De altfel, Villa Vinea produce și un astfel de vin, însă astăzi este vorba de o adevărată ciudățenie.
Așadar vinul pe care vi-l recomand astăzi din rafturile SELGROS este produs dintr-un soi exotic în peisajul ampelografic autohton, creat în 1929 în Germania, încrucișare între Trollinger (sau Schiava grossa în Tirolul de Sud italian) și mult mai ilustrul Riesling (de Rin). Deși vinul, în țara de origine, iese de obicei aromatic, acest exemplar produs în condițiile pedo-climatice specifice podgoriei Târnave este mai rezervat din acest punct de vedere sau, mai bine zis, aromele sale se plasează într-un registru mai putin exotic sau flamboaiant, deși sunt suficient de flagrante și fragrante, propunând note neaoșe de mere verzi, piersici albe, sâmbure de caisă, iar în registrul vegetal-floral note de iarbă și lămâiță. Gust plin, acid dar și ușor glicerinos, cu o mineralitate salină, spre un final ușor tonic.
Un vin sănătos, repede curgător, potrivit la o vorbă lungă cu un prieten vechi, dar atenție la fuleu, deoarece deși nu se prezintă olfactiv deloc vânjos, vorbim de un vin puternic, cu 14% alcool. Una peste alta avem un strugure și un vin care ne amintesc despre fabuloasa diversitate a lumii vinului, dar mai ales că n-ar trebui să ne fie teamă să experimentăm lucruri noi.
Altfel spus…Villa Vinea Kerner 2018, DOC-CMD Tarnave, 14%, 31 ron.

Editor: George Mitea
“George Mitea este unul dintre cei mai vechi bloggeri de vinuri din România, absolvent de drept și filosofie, “prizonier voluntar în Galați”, dupa cum afirmă pe blogul personal.
Lucrurile bune au început in 2009 și de atunci au servit ca un proces verbal al vinului românesc și al transformărilor industriei de profil.
Pe lângă review-ul de vin sau aprecieri la adresa industriei, în cuprinsul blogului se pot întâlni și articole despre filosofia sau istoria vinului, despre idei, cărți, filme, muzică, toate asociate cu vinul într-un fel original de somelerie culturală. “

Ce părere ai?