Cu toții știm că în preajma Sărbătorilor Pascale cererea de carne de miel explodează pur și simplu deși nu ar fi rău să o putem consuma și în restul anului. Majoritatea românilor își doresc să aibă pe masă friptură de miel și drob, pe lângă ouă roșii, pască cu brânză și cozonac cu nucă.
Să spunem că este doar o tradiție ar fi insuficient, pentru că această tradiție are rădăcini mult mai adânci și mai profunde decât aceea de a fi doar un simplu obicei păstrat din moși-strămoși.
Și evreii obișnuiau să consume carne de miel în scopuri ritualice – dar și grecii antici, de exemplu. Au urmat creștinii și musulmanii, de asemenea. Pe undeva ideea trebuie căutată în străfundurile istoriei, în faptul că oamenii au devenit într-o anume etapă de dezvoltare a civilizației crescători de animale.
Cu alte cuvinte, ce ofrandă puteau să aducă triburile de păstori zeilor lor, fie că vorbim despre religiile politeiste sau de cea monoteistă a evreilor? Desigur că ofranda era din ceea ce ei produceau, adică putea să fie un miel, un ied sau chiar un vițel.
Iar dacă o fi fost o vreme în care se practicau „arderile de tot”, adică arderea completă a animalului sacrificat, această normă a fost transformată cu timpul într-una mult mai rentabilă din punct de vedere al consecințelor ei, mult mai practică: se sacrifica animalul, se lăsa sângele să se scurgă (pentru zeu), iar carnea atât de valoroasă ca aliment era consumată de membrii familiei.
Odată cu evoluția civilizației, doar o mică parte dintre membrii ei au rămas crescători de animale, însă cu toții au continuat să sacrifice miei și să le consume carnea în scop ritualic.
Creștinismul a făcut din asta o întreagă filozofie, mielul blând și nevinovat dus la tăiere fiind asemuit Mântuitorului Nevinovat și fără de păcat care s-a sacrificat pentru iertarea păcatelor tuturor oamenilor.
Ce părere ai?